…in ale vorbirii
Am realizat ca sunt zgarcita la vorbe, drept urmare si articolele de cateva randuri pe care le postez pe acest blog. Scopul initial, angajandu-ma sa scriu aici, a fost sa incerc sa imi dezvolt un limbaj, sa devin mai flexibila in ale vorbirii, sa ma exprim cat mai bogat pentru ca, pentru mine, asta e reprezentat un defect din toate timpurile.
O cauza pentru aceasta deficienta verbala (nu ma caracterizeaza cuvintele astea pompoase, dar incerc sa le folosesc pentru motivul subliniat in acest articol) e lipsa de comunicare. O buna perioada din viata mea de pana acum am stat in banca mea, prea cuminte, doar ascultand; fara a comunica cu parintii, fara a incerca sa ies in evidenta la scoala, fara a socializa cu ceilalti -doar discutii superficiale pline de argouri si onomatopee.
Asadar, “things to do”: sa invat sa vorbesc.
Pastila timpului
Time is free, but it’s priceless. You can’t own it, but you can use it. You can’t keep it, but you can spend it. Once you’ve lost it you can never get it back… Deci bunico, azi ti-ai luat digoxinul?
I’m sorry, my friend
Nu sunt delicata, ci directa, uneori prea bruta, sunt necizelata si recunosc. Data viitoare cand te jignesc spune-mi ca te deranjeaza, nu mai pleca privirea. Poate am dreptate afirmand toate acele lucruri, dar poate sunt coplesita de momentul respectiv si nu mai am nicio limita in ce spun. Si mi-e mai greu ulterior, pentru ca ma macina constiinta si, sa recunoastem, inca nu stiu sa cer iertare. O sa sfarsim prin a ne zambi ziua urmatoare si prin a ne preface ca nu s-a intamplat nimic. Si traim intr-o minciuna, pentru ca mie mi-e rusine sa recunosc, iar tu ai o retinere in a ma confrunta.
Si ca sa fac un pas, o sa spun aici ca am grsit fata de L.
P.S.: Cred ca o sa-mi fac si eu o lista cu things to do, iar la numarul unu o sa fie “sa invat sa-mi cer iertare”.
Paradoxul Fotografiei
Dupa principiul “Erotismul este acceptarea vitii pana si in moarte” (Georges Bataille) , Annie Ernaux(canceroasa) si Marc Marie isi comenteaza paisprezece dintre fotografiile ce surprind scena incaperilor imediat dupa ce faceau dragoste, sau in dimineata urmatoare.
Annie: Nicio fotografie nu reda durata. Ea te face prizonierul momentului. Cantecul inseamna expansiune in trecut; fotografia inseamna finitudine. Cantecul este echivalent cu sentimentul fericit al timpului, fotografia cu tragismul ei. M-am gandit adesea ca ne-am putea povesti intreaga viata, doar prin intermediul cantecelor si al fotografiilor.
Marc: Fotografiile mint intotdeauna. De multe ori am fost frapat de fotografiile de vacanta, in care apar niste perechi in culmea fericirii estivale, alaturi de progenitura lor radioasa. Oricine ar vrea sa fie in locul lor. Lumea uita ca, dupa zece zile, cei doi s-au despartit. Ca, vreme de sase luni, s-au razboit pentru a obtine tutela copiilor. Ca aceste fotografii au fost scoase din ramele lor Ikea, ajungand pe fundul unei cutii de carton.
Intotdeauna mi-a fost foame in cap. Imagineaza-ti ca degetului tau i-ar fi foame. Cu ce l-ai putea hrani? Nelinistea, adevarata neliniste este sa-ti fie foame cu ceva care nu are gura, cu ceva ce nu este pentru mancat… Nichita Stanescu
Pink Floyd live at Pompeii
Nu se aude prea bine, dar cine-i poate condamna ca au trait si au facut muzica in anii 70? Ascultandu-i, eu am iesit din cotidian. Bac? Istorie? Vase de spalat? fleacuri… Recomand tot concertul.
Cut me loose
Am ametit de tot. M-am hotarat sa ma duc in sufragerie, desi fumul se imprima in perdea si tapiterie. Norocul meu ca tu fumezi si nu ai putea realiza mirosul. Am selectat Kidding, am luat boxa in brate, am pus-o langa ureche si m-am ghemuit in fotoliu. Imi cam tremura picioarele si simt cum ma parasesc toate puterile, mi-e greu sa mai tin si tigara in mana ca sa nu imprastii scrumul pe covor. Ascult si ma trec toate frisoanele. Drace, cand s-a terminat melodia? Apasa J si cauta Hallelujah. Parca incep sa-mi mai revin, dar sunt inca ingropata in ganduri. It’s a cold and it’s a broken hallelujah. Incep sa-mi dau seama ca nu sunt bine. Daca ma ridic acum poate reusesc sa curat aerul; peste o ora jumatate esti acasa, si ma gandeam sa nu ma gasesti asa. Dar mai ascult si Missing you…si dupaia The moment I said it. Asta ma demoralizeaza de tot, dar e bine ca profit de moleseala asta, mi-o dubleaza, o simt in tot corpul. Dau putin mai incet, ca e 9 jumate si nu vreau sa-mi deranjez vecinul-preot de la rugaciunea de seara.
Dar deja a trecut si efectul tigarii. Hai sa ma duc sa deschid geamul si sa curat scrumiera. Poate data viitoare nu o sa mai raman singura in casa.
Imi pare rau ca am ajuns asa.
